Din dorința
de a ajuta, un grup de studenți a luat inițiativa acum 10 ani și a pus bazele
unei tabere de voluntariat. Îmi aduc aminte cu drag de ediția din 2013 la care am
participat pentru prima dată. Acest loc mi-a adus bucurie, prieteni cu care și
astăzi țin legătura dar și o altă perspectivă asupra vieții. Atunci când oamenii lucrează împreună, încep să se cunoască și astfel se creează legături ce cu
greu pot fi uitate. În acel an tabăra a adunat aproape 160 de voluntari, dornici să ofere din
timpul lor în
sprijinul acelor copii. De atunci am continuat să merg la fiecare ediție, întrucât dorul nu m-ar fi lăsat să trec prin vară fără a mă gândi la Valea Plopului.
După un
drum lung sau scurt, atunci când cobori din microbuzul ce te lasă la câteva minute de mers pe jos până în tabără, un aer curat te strânge puternic. Te îndrepți grăbit spre locul ce urmează să te găzduiască
timp de două săptămâni. Pe drum te mai întâlnești cu câte un localnic ce se ocupă de treburile gospodăriei și
care, cu zâmbetul
pe chip, îți
spune "Bună dimineață!" Ajuns în tabără, începi să-ți cauți locul. După ce te cazezi și îți lași bagajele te gândești la ce ai putea face să ajuți. În funcție de ce mai știi să faci de pe acasă și dorința
de a învăța, te alături unei echipe.
Încep activitățile! Voia bună și empatia sunt principalii
organizatori ce te vor îndruma pe tot parcursul taberei. Vei face lucruri pe care credeai că nu le
vei putea face vreodată, te vei bucura cum nu ai mai făcut-o până acum și vei învăța. Toate acestea se vor întâmpla chiar de vei fi în echipa de la bucătărie, de la curățenie, de la fân sau chiar de la betoane. Vor fi și momente în care poate te vei întrista, dar nu te va ține mult, pentru că oameni pe care
această tabără îi adună te vor ajuta să treci peste. Desigur, să nu uităm de serile ce nu
trebuie să lipsească dintr-o tabără, serile în care focul arde și chitara cântă alături de glasurile ostenite ale voluntari care nu
vor încă să doarmă. Părintele Mihai ce ne vorbește blând, oferindu-ne sfaturi și vântul liniștit al unei seri de vară târzie, întregesc atmosfera.
Ajuns la
sfârșitul celor două săptămâni, nu-ți vine să crezi că s-a terminat și cu lacrimi în ochi încerci să-i cuprinzi în brațe pe toți cei care ți-au fost ca o familie. Timpul
parcă a stat în
loc! Îți iei bagajele care acum vor fi cu mult mai grele,
pentru că ai mai adăugat câteva valize de amintiri, sentimente, cunoștințe și
prieteni și te îndrepți spre microbuzul ce te-a adus. Te uiți în spate sperând că vei reveni și anul următor.
Vino
alături de noi, împreună vom fi mai puternici!
Articol realizat de: Maria Voicu
